Scriitoriul
Reproduc orice, orice-am văzut sau făcut. Şi le-am văzut şi făcut pe toate. Am trecut călare pe caii arieni prin Poarta Zeilor şi m-am uitat cu dispreţ la moartea nevrednicului Bab-Ilu, văzut-am îngerii urcând scara din Casa Domnului şi pe Lucifer întins cât este de lung. Am privit către toate cu nu mai mult decât acele tresăriri nesemnificative care te însoţesc pe tine în oricare două ore la cinema. M-am întristat odată cu istoria şi cu impotenţa lipsită de frumuseţe a noilor imperii. Şi totuşi am trăit degeaba, căci iată că sunt încă viu şi mi se publică corespondenţa. Ce poate fi mai trist, fiul meu? O viaţă întreagă, lungă cât istoria, i-am bătut şi mi-am bătut joc de ei, le-am refuzat participările şi premiile, i-am scuipat între ochii mereu închişi, care astfel credeau că plouă, iar ei m-au iubit ca pe Mesia, la fel asasinându-mă prin sufocare. Închipuie-ţi că puţinul pe care l-am debitat pentru mine şi pentru prieteni, şi care nu se compară în cruzime cu nimic din ce-am scris vreodată, va fi dat şi el publicului larg. Şi voi fi slăvit încă o dată, aşa cum încă o dată, în loc să pun ceva în mişcare, să mişc pe careva, voi fi reuşit abia să împlinesc dorinţa de tortură a omului. Scrisorile mele... Reflect lumea; nu este loc sau timp, sau pereche a acestora, în care să nu fi fost prezent, de faţă, am fost imperator latin în lumea dinaintea crucii, pe cât am fost centurion sau sclav, iar mai-nainte, faraon. Nu ai de unde şti, căci nimeni n-are cum să ştie astăzi, în ce fel sunau acele coarde stranii peste Nilul la apus, dansate de sclavele tuturor raselor lumii, căci într-atât eram de mare, nici n-ai văzut soarele sticlind în Anzi prin ochiul de condor. Mă preumblam pe sub măslini în vremea-n care nu însemnau nimic, căci însemnau înţelepciune, şi pe măsură erau de puţini. Am fost întotdeauna primul sărutând pământurile noi, cu fiecare corabie adăpostindu-ne moartea, primul care-am iubit ca să-mi omor salvarea, ca apoi să iau cu mine toate ororile acelor locuri spre a le duce-n dar celor de acasă - preţul beţiei plăcerilor mele, plătit prin secole. Nici auroră n-ai fi ştiut, dacă te-ai fi născut înainte s-o fi compus cu Thor şi cu Odin în timp ce măsuram, la braţ, Valhalla. Le-am văzut pe toate căzând şi pe toate ridicându-se ca să aibă de unde să cadă din nou, sunt pe pământ de când jungla se întindea în Sahara şi Anapurna zăcea pe fundul mării. L-am învăţat mizeria pe Gautama şi mult m-am încălzit la bunătatea lui Isus. Iar toate astea la ce mi-au folosit? Am fost nebun şi aşa am rămas, ba pe deasupra am fost adus la cunoştiinţa vulgului, cu obstinaţie împins mereu în faţă.

Pe deasupra, s-ar putea să mor, totuşi. În faţa acestei triste stări de fapt, mai am un singur lucru să-ţi las: ardeţi, ardeţi tot.