Prostituţia nu e o problemă

Trec printr-o perioadă de manie ştiinţifică. Studiile evoluează mai bine ca niciodată, îmi trec prin cap o grămadă de idei. Ies afară şi văd lucrurile în culori tari, contrastante, totul îmi apare extrem de clar. Mi se pare că nu este întrebare la care să n-am răspuns. Această claritate cu care văd lumea, această ascuţime a judecăţii proprii pe care mizez zilele acestea are preţul său. Mai bine zis, rezultatul acestei stări de graţie este unul indezirabil, care poate fi considerat o plată pentru trăirea ei. E vorba de o stare neplăcută de rebeliune vană, e ca şi cum, văzând lumea aşa cum este, cu toate gunoaiele din ea, aş vrea să mă arunc asupra ei şi s-o îndrept, însă mă opresc, prefăcându-mă indiferent, pentru a mă avânta din nou. Parcă tot ce ştiam până acum ştiam prost. Conştient de faptul că nici acum nu cunosc bine pe deplin, ştiu că ştiu mult mai bine despre lucruri. Oamenii mi se par mult mai lipsiţi de raţiune decât în trecutul în care le căutam scuze. Le dau însă mari şanse de îndreptare, cândva.

Se vorbeşte mai nou cu multă patimă despre prostituţie. Degeaba, zic eu. Ar trebui să fiu întrebat eu, care am soluţia şi care aş sorta cel mai bine opiniile şi aş simplifica tot scandalul aruncându-le pe toate la gunoi. O femeie se întreabă despre femei, despre femeia prostituată… zice că e bine, e bine să existe prostituţie, dar într-o formă organizată, controlată, şi în care ea să fie la munca de sus, în minister, ea să fie bărbatul acestei forme de a pune lucrurile la punct. Nu e bine, puneţi un bărbat adevărat acolo, vă va spune el cum e mai bine. Învăluit în orgoliul sexului său, vă va spune că e bine oricum atâta timp cât nu ştie nimeni. Întrebaţi-mă pe mine şi vă voi răspunde… întâi vă voi ruga să vă ruşinaţi, adică vă voi spune: “să vă fie ruşine”. După care voi decreta că o organizare a prostituţiei există deja, este foarte meticuloasă şi nu necesită un aparat guvernamental pe lângă ea. Această structură începe de jos, de la cele care se vând pentru un suc (un “juis”, după cum îşi bătea cu savoare joc de lume un prieten, profitând de juice şi de prostirea anglofilă a lumii noastre) şi se termină sus, cu prostituatele care se oferă cu mult mai multă reţinere, studiată pentru a-i spori rafinamentul, cu studii superioare şi locuri de muncă stabile, pentru contravaloarea unui suc într-un loc unde remiza ajunge la trei sute la sută. “Porcule!” îmi veţi striga, însă astăzi eu văd lucrurile foarte clar şi pot să spun că o femeie care nu-şi găseşte destinul în bărbatul şi copii ei, în primul rând, este într-un fel sau în altul o prostituată, fie ea sofisticată, spre lauda ei şi bucuria noastră. Prostituţia este deci bine structurată aşa cum este, ea poate fi însă ameliorată tocmai prin a atrage atenţia celor care o practică, unele fără să ştie. Legat de această temă, am mai descoperit câteva lucruri interesante, care se clarifică odată cu punerea adecvată a problemelor (ajung să-i dau dreptate prietenului meu şi să cred în teza lui excepţională - o dată ce o voi descoperi). Anume, doar ca exemplu izolat, prostituţia nu e bună pentru că destramă cămine. Problemă pusă prost: “cum să eradicăm prostituţia?” sau şi mai modern, deci şi mai prost, “cum să organizăm prostituţia”? Problemă pusă mult mai bine “de ce destramă prostituţia cămine”? Sociologii au găsit problema banală şi i-au răspuns prin banalităţi sociologice, nevrednice de a fi discutate, echivalente cu “de-aia”. Filosofii au găsit întotdeauna prostituţia ca fiind justificată. Dar eu vreau să văd de ce prostituţia (la toate nivelurile sale) poate destrăma familiile oamenilor de omenie din această lume. Păi, în primul rând pentru că femela speciei, pe care o vom nota cu X, nu-şi petrece aproape deloc timpul pentru a-l cunoaşte cu adevărat pe masculul ales, pe care-l vom nota cu Y, care la rândul său nu-şi dă deloc osteneala pentru a se face cunoscut şi pentru a cunoaşte la rândul său. X şi Y ştiu că, tradiţional, trebuie să devină o familie. Ei nu s-au gândit niciodată la semnificaţia unei familii şi la cât sunt ei de pregătiţi pentru a întemeia una. Ei ştiu doar că trebuie să facă o nuntă cu dar. Y va face din X mama copiilor săi şi o va pune în raftul fanteziilor sale de om bun, care sunt strict dezise de sex. Fiindcă Y are nevoie de sex şi pentru că o respectă pe X, pe care n-o cunoaşte suficient, Y va apela la o prostituată cu care va fi el însuşi, porcul sau îngerul care este. Dacă Y e încă tânără şi află şi copii nu sunt, căminul se va destrăma cu o mare probabilitate. Şi? Şi? Şi… În indiferenţa care se poate ascunde aici zace poate teza pe care caut s-o găsesc, poate caracterul ei excepţional ţine de abandonarea demonstraţiei în favoarea forţei evidenţei enunţului, cu condiţia ca acesta să fie tragic şi foarte rău.

Mi-am folosit clarviziunea ca să gândesc despre prostituţie, despre unul dintre lucrurile cel mai puţin pasibile de-a fi lipsit din lume şi cel mai puţin vrednice de a fi discutate, irosindu-mi gândurile ca un prost, ca proştii pe care pretind că-i combat - ce prost sunt. În timpul acesta, la noi în spital, un copil, o fetiţă de trei ani începe să orbească pentru că tatăl său i-a dat cu ceva în cap.