Miso
Am fost întrebat de către o misandră dacă sunt misogin, pentru că percepuse ea ceva suspect în comportamentul meu. Spre lauda ei, nu ştia ce înseamnă misogin, însă era convinsă că ştie. În acelaşi registru al ignoranţei o cataloghez şi eu drept misandră, deşi nu este - evită bărbaţii abia după ce-i caută şi găsindu-i, îi are în faţă. Îmi plăcea, în acele circumstanţe, aşa că m-am abandonat oboselii de a-i răspunde.

Nu sunt misogin, i-am spus după ce i-am explicat termenul. Dar lumea care ne conţine abundă în specimene ale căror caractere sexuale primare şi secundare sunt femeieşti, iar cele terţiare, constituind sexul psihic, felul în care propriul sex este perceput de către sine, plus atitudinea care derivă din această schemă - sunt mai degrabă proprii bărbatului, de la simplu la complex: brutalitate, vulgaritatea ideaţiei, voluntarism în sensul psihologic, răceala şi lipsa de aderenţă a proceselor afective, diminuarea instinctului de cuib, decrementarea instinctului parental, orgoliul, interesul excesiv pentru practic, cupiditatea etc. Creaturi purtând splendida armură delicată a trupului feminin pentru a-şi ascunde hermafroditismul sau bărbăţia, produse ale marelui experiment social care a inventat femeia modernă, pentru care însuşi actul naşterii se reduce la proporţiile unui gest, calculat, amânat şi efectuat după voie atunci când îi vine rândul în lista de priorităţi în care stau înşiruite activităţile sociale. Fiinţe care sunt femei prin convenţie - se află în posesia sistemului reproducător corespunzător şi sunt dotate cu mijloacele necesare pentru a-l pune în uz.

Perplexă şi fascinată, martora monologului meu, cu ochi calzi, strălucind de o uşoară turmentare, mă întrebă într-o suflare caldă şi nu lipsită de senzualitatea pe care prostul din mine avea s-o folosească drept pretext pentru a răspunde, dacă cred că femeile sunt mai proaste ca bărbaţi, cum îţi dai seama dacă o femeie nu e de fapt femeie, mai ales în cazul în care e foarte atrăgătoare şi capabilă să-ţi întunece raţiunea, şi dacă eu, personal, am cunoscut vreodată o femeie adevărată. Nu cred că în sens pur intelectual femeile ar avea vreun motiv, în afară poate de biochimismul particular al trupurilor lor, teorie care nu se ridică din negurile speculaţiei, pentru a nu putea atinge performanţe intelectuale, pe teritoriul raţiunii, egale cu cele accesibile unui bărbat cu un intelect egal dotat; femeilor nu le este caracteristică prostia “intelectuală”, nu mai mult decât bărbaţilor, prostia le este de altă natură şi ţine de farmecul lor - e echivalentul prostiei care duce bărbatul la pierzanie, este o prostie care le defineşte şi care nu le înjoseşte cu nimic. O sută de miliarde de neuroni, lipsiţi de sex, au aceleaşi şanse să se întâlnească prin aceeaşi sută de mii de miliarde de legături în orice creier, independent de Y şi de conţinutul pelvian sau de excrescenţele pectorale. Şi nu, nu e dificil să identifici o femeie ne-femeie, odată ce te-ai pus în perspectiva necesară, cea a bărbatului, din care se poate recunoaşte bărbăţia atunci când e prezentă în altul; trebuie să fii copil sau cu adevărat femeie ca să poţi fi înşelat, iar chestiunea cu întunecarea raţiunii este una slabă. Femeia artificială, după ce dă în om cu tot ce are în arsenal, se găseşte pe sine în faţa zidului dezinteresului procreativ al unui bărbat pentru oricare altul, de data asta pentru cel din ea, moment în care îşi confirmă identitatea, căci în loc să plângă te face misogin, şi-ar vrea ca ăsta să-ţi rămână numele (mica mea răutate rămase fără ecou; poate că stăteam de vorbă cu o femeie, totuşi). În privinţa experienţei mele, m-am rezumat la a o categorisi ca sumară, dar totuşi suficientă pentru a-mi permite să clădesc o atare teză.

După o scurtă tăcere, pe care am inaugurat-o personal în aşteptarea unei replici, care speram să abordeze problema în sens invers, proiectând bărbatul ne-bărbat, aşa, ca un fel de răzbunare prostească, am fost lăsat nesatisfăcut şi invitat la dans, fără o vorbă. Insatisfacţia colocvială m-a mirat şi a făcut ca răspunsul meu să fie afirmativ - dobândisem credinţa că mă aflam în compania unei femei veritabile. Nu mai ştiu dacă am verificat această supoziţie, dar trebuie că credeam bine, de vreme ce nu mai ţin minte nimic din restul nopţii. Decât că mi-a vorbit ea despre multe lucruri, despre cum universul nu mă priveşte decât în măsura în care sunt capabil să-l reduc la ceea ce este ea, liniştită şi goală, ca şi când mi-ar fi cântat să adorm. Oricum, acestea au fost demult.