Kosmetikos
Cosmetica: dezvoltată pentru a varia frumuseţea sau pentru a face suportabil urâtul. Înclin spre prima variantă, având şi acum în minte veritabilele mutaţii de al căror substrat biochimic ochiul nu se lasă privat în călătoria sa prin lume. Este şi aceasta o părere, însă una profund subiectivă şi pe măsură supusă unor critici pertinente, pentru că ce nevoie mai are nemişcarea sublimă a temei frumosului de variaţii? Sau ce justificare mai bună poate avea o vopsea decât hidoşenia pe care o ascunde? Ceea ce este într-adevăr uimitor este că indiferent care ar fi situaţia, raportându-ne la cele de mai sus, tot ce ţine de acest domeniu miroase a impostură, lipsindu-i existenţa de orice fel de justificare reală - cosmetica nu face decât să compenseze plictisul sau fiorul pe care-l simţim în faţa unui eşec al esteticului, cu alte cuvinte se află şi ea pe lume, ca atâtea alte fenomene artificiale, pentru a umple golul tot mai mare pe care-l moşteneşte şi cultivă fiecare nouă generaţie. S-a început timid, în limitele reversibilului, cu vopsele şi alte unsori, cu vestminte curioase şi inutil savant croite, pantofi cu linii unduite şi apucături anhedoniste, cu meşe şi alte proteze externe, pe urmă s-a sacrificat carnea însăşi, căci nu-i mai ajungeau găurile ancestrale, odată cu întoarcerea spre ceea ce s-ar putea numi sălbăticie studiată, ca să se ajungă în sfârşit la cooptarea mineralului, şi acesta artificial, de negăsit ca atare în burţile pământului, în încercarea supremă de a minţi natura. Ceea ce n-a putut cruzimea eugenetică vor face, speră omul, siliconul şi chirurgia. Este fascinant de asemeni a mărturisi suferinţa la care se supune benevol oricare în căutarea frumuseţii proprii, care devine din hazard un scop în sine care devansează toate celelalte pe care un om ar putea fi bănuit că ar trebui să le urmărească în cursul vieţii sale. Incredibil e mai cu seamă felul în care cosmetica dă naştere la profesii, la industrii şi ştiinţe, la moduri de-a trăi, la feluri de-a fi, felul în care ajunge din capriciu al prostiei la rolul de învăţător care trasează liniile progresului, slujindu-se de preoţii efeminaţi care-au creat-o şi au sfârşit prin a fi re-creaţi de ea, pentru care nu există destui asasini, în fine, trista definire a acestei nenorocite forme de ordine care nu se mulţumeşte cu cosmosul tradiţional, pe care-l găseşte nevrednic de ceea ce poate face ea din om.

Succes de masă evocator pentru masa care-l face posibil, cosmetica e apogeul masturbării. Dacă ar fi să speculăm pornind de la acea formă nefastă a decadenţei artelor concretizată în micile creaţii care sunt videoclipurile muzicale, am postula un viitor în care omul devine el însuşi expresia supremă a sinteticului, întorcându-se, viu fiind, la banalul anorganic al coloranţilor. Prin extensie, iată cum conform acestei teze omul, revoltat de idea întoarcerii la ţărână, îşi făureşte un mormânt şi mai jalnic, în care se îngroapă cu bună ştiinţă de viu, posterior unei existenţe spoite în nuanţe inexistente în natură. Am ajuns, în acest punct, la necesitatea uneia dintre interogaţiile fundamentale: pentru ce? - ocazie cu care traseul acestei disertaţii se înfundă în mai vechile şi practic inutilele soluţii: o fi vorba de predestinare, de căutarea perpetuă a vreunui adevăr obscur, de necesitatea conservării sinelui prin perpetuarea speciei, de voinţa de putere etc. etc.